O lume ticsită de oameni obosiți

În copilăria mea timpurie, îmi găseam refugiul în orice banalitate, iar fericirea și euforia în razele solare care dansau plictisite în băltoacele înconjurate de tot felul de buruieni. Mă scârbeau în schimb șerpii. Nu le găseam rostul în lume și nici nu înțelegeam de ce au fost creați. Ce-i drept, nici acum nu-mi plac. Nu-i disprețuiesc, dar cu siguranță nu sunt animalele mele favorite. De-a lungul anilor, și în special în copilărie, m-am tot întrebat care este rostul omului pe pământ. La un moment dat, aveam impresia asta ciudată că lumea este condusă de un păpușar care ne manevrează după bunul plac. Nu pot să vă spun de ce aveam asemenea credințe. Când ești mic și inocent parcă le crezi pe toate și în special născocirile pe care ți le creează mintea. De când e lumea și pământul, omul a fost în căutarea unui sens a existenței sale. Azi, din câte văd eu, nu se mai caută, cel puțin cu atâta râvnă, sensul unei vieți mai profunde. Poate că am obosit de atâta căutare și atâta alergare. Nu e de mirare, ce-i drept. La un momendat obosești să tot cauți, te saturi de unele răspunsuri care nu îți aduc, de fapt, nicio satisfacție. Filozofii au tot dezbătut de-a lungul timpului asupra esenței existenței umane. Aristotel vedea fericirea, eudaimonia, ca fiind scopul suprem al vieții, realizabil printr-o viață virtuoasă. În schimb, existențialismul, reprezentat de gânditori precum Jean-Paul Sartre, susține că viața nu are un sens predeterminat, ci fiecare individ trebuie să-și creeze propriul sens prin alegerile și acțiunile sale. Această diversitate de opinii arată că sensul vieții poate fi atât o căutare internă, cât și o manifestare externă a valorilor și dorințelor fiecărei persoane. În final, filozofia ne învață că, deși sensul vieții poate fi subiectiv, este vital să-l căutăm și să-l definim pentru noi înșine. Religiile și spiritualitatea oferă adesea răspunsuri clare și reconfortante despre rostul omului în lume. Creștinismul, de exemplu, vede viața umană ca pe un dar de la Dumnezeu, iar scopul nostru este să trăim în conformitate cu voința divină, să iubim viața și să disprețuim păcatul. Budismul, pe de altă parte, sugerează că scopul vieții este de a atinge iluminarea, adică nirvana, prin depășirea suferinței și a ciclului reîncarnărilor. Ei bine, nu este o minciună atunci când afirmăm că momentan trăim într-o lume obosită. Uitându-mă adesea în urmă, la copilul care fusesem cândva, simt că nu mai am nevoie de nicio căutare filozofică, științifică sau religioasă. Dacă mă întrebați pe mine, sensul omului este copilăria în sine. Nu aveam nevoie de o mașină scumpă, sau haine de firmă, sau tot felul de materialisme. Aveam nevoie de familia mea și de prietenii mei. Iată rostul omului în lume: să se bucure chiar și de băltoacele cele mai urâte.